Ce conține un Kit de structură din Panouri SIP la o casă Aframe

Ce conține un Kit de structură din Panouri SIP la o casă Aframe

Ce sunt Panourile SIP

Panourile SIP (Structural Insulated Panel) sunt un element de construcție compozit format dintr-un miez izolant între două plăci exterioare rigide. Acestea sunt utilizate în construcții pentru a forma pereți, planșee și acoperișuri.

Din ce este alcătuit un panou SIP

Un panou SIP este alcătuit din următoarele componente principale:

1. Stratul exterior

Plăcile exterioare sunt de obicei din OSB (plăci din lemn orientat) sau din alte materiale compozite rigide, cum ar fi placajul sau cimentul fibros. Aceste plăci oferă rezistență structurală și stabilitate.

2. Stratul izolant

Miezul panoului este format dintr-un material izolant, cum ar fi spuma de poliuretană sau spuma polistiren expandată (EPS). Acest strat izolant asigură proprietăți termice superioare, ajutând la menținerea confortului termic în interiorul clădirii.

3. Aditivi și elemente de legătură

Uneori, în panourile SIP sunt adăugați aditivi sau elemente de legătură pentru a spori rezistența sau proprietățile ignifuge ale structurii.

Avantajele panourilor SIP

Panourile SIP sunt prefabricate în fabrici, iar dimensiunile și specificațiile pot fi personalizate în funcție de necesitățile fiecărui proiect de construcție. Câteva avantaje sunt:

1. Instalare rapidă

2. Izolație termică eficientă

3. Rezistență structurală

4. Rezistență superioară la cutremure și vânt

De asemenea, acestea pot fi utilizate pentru a construi case ecologice și eficiente energetic.

Tipuri de fundații pentru o casă din panouri SIP

1. Fundație clasică

O casă construită cu panouri SIP poate fi plasată pe o fundație clasică, în acest caz grinzile și planșeul peste pilonii din beton nu mai sunt necesare. 

2. Fundație izolată (cu piloni)

Alternativ, o casă din panouri SIP poate fi amplasată pe o structură formată din piloni de beton armat sau piloni metalici, caz în care toate elementele menționate mai jos sunt necesare.

  1. Pentru elevație, se vor utiliza grinzi de lemn (dimensiunile acestora vor fi stabilite de un inginer proiectant în funcție de distanța dintre piloni și încărcarea pe care o suportă).
  2. Planșeul peste etaj va fi realizat din panouri SIP cu o grosime de 225 mm.
  3. Zidurile frontoanelor vor fi construite din panouri SIP cu o grosime de 170 mm.
  4. Zidurile interioare au o grosime de 120 mm, fie folosind metoda de construcție tip framing cu grinzi de lemn.
  5. Pentru planșeul de la parter, se vor utiliza grinzi de lemn acoperite cu OSB de 22 mm la partea superioară (alternativ, se poate folosi un planșeu din panouri SIP).
  6. Acoperișul va fi realizat din panouri SIP.
  7. Montarea panourilor SIP se va face cu ajutorul șuruburilor speciale pentru prindere.
  8. Pentru fixarea panourilor se va utiliza spumă specială.

Opțiuni pentru planșeul intermediar și pereții interiori

1. Panouri Sip

Panourile SIP se potrivesc perfect acestui scop, asigurând o construcție solidă și rezistentă în timp ce reduc pierderile de căldură și consumul de energie al casei. 

De asemenea, montarea panourilor este rapidă și eficientă, contribuind la scurtarea perioadei de construcție. 

Cu ajutorul panourilor SIP ca pereți intermediari, o casă Aframe poate beneficia de confort termic, durabilitate și aspect estetic, fiind o alegere ideală pentru oricine dorește să construiască o locuință modernă și eficientă energetic.

2. Grinzi și montanți de lemn

Grinzile și montanții de lemn sunt elemente fundamentale în construcția din lemn, utilizate de obicei pentru susținerea structurilor și transferul încărcăturilor. 

Planșeul intermediar și pereții interiori construiți din grinzi și montanți de lemn poate constitui alegerea perfectă pentru casa ta în formă de A.

Puteți lua legătura cu noi dacă doriți să comandați un Kit de casă Aframe, accesând www.aframeromania.ro/contact

Mai jos, vă prezentăm câteva imagini de la construcția unor case tip Aframe – din panouri SIP – în localitatea Sălciua Nouă, județul Timiș.

Grinzi de lemn așezate peste fundație izolata la o cabana tip A
Grinzi de lemn peste pilonii din beton armat
KIT de structura din panouri SIP
Panouri SIP
podea din panouri sip, tratare podea panouri sip
Panouri SIp pregatite pentru tratare la partea inferioara
podea din panouri sip tratata
Panouri Sip partea inferioara
podea din panouri sip montata
Planseu din panouri SIP gata montat
zid din panouri sip, fronton din panouri sip la o cabana aframe
Panouri SIp ziduri frontoane Casa A Frame
acoperis din panouri SIP
Acoperiș din panouri SIP
cabana tip A construita din panouri SIP
Cabana Aframe din panouri SIP montată
pereti interiori tip framing si planseu peste parter din OSB si grinzi de lemn
Pereti tip framing si planseu peste parter din grinzi si OSB

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

Compare